Viermii care nu mai vor să crape de la Worms vor avea a n-a întoarcere, în exclusivitate pe PC: studioul Team 17 a anunțat oficial că dezvoltă Worms Reloaded, un episod inedit ce urmează să apară luna viitoare, numai la download în Steam. Ni se promite un mod single player de 35 misiuni, pe lângă modurile Warzone (30 misiuni) și Bodycount. În acesta din urmă, va trebui să supraviețuim cât mai mult posibil în fața atacurilor succesive ale viermilor care devin tot mai agresivi pe măsură ce trece timpul. În ceea ce privește modul mutiplayer online, acesta va suporta până la 4 jucători și ansamblul de features steamworks (achievements, clasamente etc.). Ne vom putea chiar personaliza viermele cu o gamă bogată de accesorii, voci, dansuri. Arsenalul jocului va fi compus din 47 arme, între care 14 noi, și un editor de niveluri bogat și complet ne va ajuta să ne creăm propriile noastre hărți. Worms Reloaded va apărea în Steam pe 26 august la prețul de 20 euro și la 18 euro dacă faceți precomandă.